Daca sunteti martorul unor evenimente importante va rugam sa ne contactati la tel: 0749.877.802 sau email: [email protected]

FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla

Surpriză de proporţii la Dorohoi, acolo unde FCM nu a reuşit decât o remiză cu Nord Star Pomârla, scor 2 – 2. Prima repriză a fost una anostă, cu puţine faze de poartă, ambele echipe preferând să-şi studieze adversarul.
    Minutul 20 a adus şi prima fază notabilă, Marian Mihai lovind bara porţii adverse, cu un şut de la 20 de metri. Deschiderea de scor a venit tot după un şut de la distanţă, Dârvariu reuşind o execuţie superbă din lovitură liberă, de la peste 30 de metri. Scorul la pauză a fost favorabil dorohoienilor, care au părut că au tranşat meciul în favoarea lor imediat după reluare, Negruţ reuşind desprinderea, după un şut în forţă din interiorul careului. Inexplicabil, jocul dorohoienilor a scăzut în intensitate şi le-a permis adversarilor să controleze jocul.
    Pomârla a redus din diferenţă prin Puşcaşu, care a reluat simplu, din 8 metri, la colţul lung şi au reuşit chiar să egaleze prin Pieleneagră, după un contraatac de manual. Abia la 2 – 2 jocul a crescut în intensitate, înză zbaterile dorohoienilor au fost fără succes. Pomârla putea chiar să câştige cele trei puncte, însă acelaşi Pieleneagră a ratat singur cu portarul Lăzăruc.
   Ultima fază a jocului putea aduce victoria pentru FCM, Alexandru Mihai trimiţând cu capul milimetric pe lângă poartă, după o lovitură de colţ. Per ansamblu rezultatul a fost unul echitabil, Nord Star demonstrând încă o dată că este o echipă oricând capabilă de surprize. (DorohoiNews.ro)










Autor: DorohoiNews.ro

 

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro




DorohoiNews.ro



GALERIE FOTO

FCM Dorohoi_Nord Star PomarlaFCM Dorohoi_Nord Star Pomarla 1FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (2)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (3)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (4)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (5)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (6)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (7)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (8)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (9)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (10)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (11)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (12)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (13)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (14)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (15)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (16)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (17)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (18)FCM Dorohoi_Nord Star Pomarla (19)
DorohoiNews.ro, 17-10-2010

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.dorohoinews.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.

Am fost informat(a) despre Politica de Confidențialitate şi de Securitate a prelucrării datelor cu caracter personal, declar ca am peste 16 ani și sunt de acord cu prelucrarea datelor cu caracter personal:
- pentru ofertare comerciala
- pentru activitati promotionale: concursuri, reclame, publicitate
Security Code

COMENTARII VIZITATORI

Fii primul care comenteaza!

Publicitate



Panoramic Travel Botosani

BANCUL ZILEI !


DorohoiNews.ro


- Cum ai defini tu fericirea?
- Fericirea este să mănânc.
- Lasă asta, mă refer la ceva spiritual.
- Fericirea este să mănânc din tot sufletul.



DOROHOI NEWS - Primim la redacție

DorohoiNews.ro






PARTENERI - AJOFM BOTOSANI

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

ZiareBotosani.ro

POLIȚIA LOCALĂ DOROHOI

DorohoiNews.ro

PARTENERI

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Dorohoi News

DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro


PUBLICITATE

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro



UMANITAR

DorohoiNews.ro

Donatii online prin contul PAYPAL…



DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro



PUBLICITATE


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

Ecomed Dorohoi

DorohoiNews.ro

Ultimele anunturi

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori

Fabrică de fose și rezervoare angajează 2 muncitori
Fabrică de fose și rezervoare, cu sediul în Pascari - Dorohoi, angajează 2 muncitori pentru ...

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal

Depozit de marmură și granit în Saucenița angajează personal
SC GAVROMARM SRL depozit de marmură și granit în Saucenița angajează în condițiile legii ...

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați

Fabrică de lactate angajează muncitori calificați și necalificați
Fabrică de lactate din Pascari, Șendriceni, angajează muncitori calificați și necalificați. Relații ...

Vând teren agricol

Vând teren agricol
Teren agricol S= 4.600 m.p. extravilan, PC 642/42 tarlaua 57 mun. Dorohoi, preț 67.500 lei Relații ...

Ofer spre închiriere garsonieră

Ofer spre închiriere garsonieră
Ofer spre închiriere garsonieră in cartier Plevna,complet mobilata si utilata. Relatii la tel.0744182328

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice

Vând casă în Dorohoi, pe Aprodul Purice
Vând casă cu etaj 180 mp, nivelul superior complet renovat recent și mobilat cu mobilă nouă, ...

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi

Ofer spre închiriere apartament Dorohoi
Inchiriez apartament 3 camere parter mobilat in calea plevnei. 0752086786. 00306947237652

Caut loc de muncă

Caut loc de muncă
Caut sa îngrijesc bătrâni sau bona ptr un bebe, tel: 0748306080

Ofer spre închiriere apartament cu două camere

Ofer spre închiriere apartament cu două camere
Ofer spre închiriere apartament cu doua camere în Plevna, aleea Mărului, situat la parter, ...

Donez câine de talie mare

Donez câine de talie mare
Donez câine de talie mare, rasa Malamut de Alaska, vârsta de 2 ani. Relații la telefon: ...

PARTENERI

DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro


DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro

DorohoiNews.ro